Blogul unui nebun

Iubito,

ţi-s ochii atât de adânci

încât noaptea, când greierii te fluieră pe la colţuri

din verdele lor n-aş vrea să mă mai trezesc.

Trandafir spinos,

floare de mătase!

Ridică-te spre cer să te atingă roua.

Spală-ţi spinii şi lasă-mă să-i gust

dulceaţa ta mi-o dă, parfum ca să o fac,

iar roua ce se scurge, cu ea să mă îmbrac.

Zeiţo,

Ţi-s rotunzi sânii ca o formă de vioară

Ce la malul mării sună, când se lasă seară

Pe veci, de n-aş muri, pe tine te-aş cânta.

De-aş fi Dumnezeu

cu creionul aş vrea să te schiţez

obrajii roşii, ce-nfloresc ca două picături de apă din gheţari

în scriptură să-i transcriu.

Dar nu pot.

Creionul se rupe.

Se predă în faţa frumuseţii tale de fecioară

…scumpă domnişoară.

Eşti un înger

în serile de beţie

când mă las ucis de visul tău curat,

de sânii de fecioară,  de trupul nepătat.

Sfinţii se acoperă când îl văd pe Dumnezeu.

Iubito, vreau să-mi ascund ochii

căci voi pieri.

La fel cum sfinţii pier când în ochii Lui privesc.

Orizont de abur, nor imaculat!

Mă blesteamă iarna, albul i-ai furat!

Eşti ca unul din vise, atunci când nu visez nimic

ca spuma de lapte, ca soarele când ai curaj cu privirea să-i zâmbeşti.

Eşti frumoasă, fiinţă! Eşti albă

ca o acuarelă.

Făpturo,

furnică-n cuib de viespi.

Condamnă-mă la moarte

să te admir cum mergi pe aer.

Mugure de viaţă, hrăneşte-mă cu tine.

Iubito,

prin carnea-ţi străvezie

lasă-mă să văd ce e dincolo de tine.

Iubito,

prin buzele-ţi de un roşu nefiresc

Lasă-mă să îţi arăt cum toată viaţa pot să te iubesc.