Am revenit sau… “De ce imi place antreprenoriatul social”
- Posted by admin on July 29th, 2008 filed in Iniţiative şi proiecte, Personale
Nu stiu cum se face, dar de fiecare dată când am ceva de scris, se găseşte o oră şi un loc foarte neadecvat pentru a face chestia asta. Spre exemplu, momentan (când am scris acest articol), mă aflu la 1200 m, e ora 5 şi ceva şi singurul lucru la care mă gândesc e că orice ai face în viaţa aceasta mizerabilă, te afli doar la jumătatea drumului dintre incipit şi deznodământ. E doar un fir de aţă metafizic care niciodată nu poţi şti dacă se termină sau nu. E ca un fel de râmă flexibilă, pe care o tragi de gât ca un copil mic. Nu poţi compara nimic din ce câştigi cu ceva din ce pierzi. M-am săturat de mâzgâleli metafizice, m-am săturat de onanie socială, pescuit de peşti din bălţi imaginare şi alte bălării de genu’.
Apropo, înainte de a continua vreo pălăvrăgeală inutilă, vreau să informez persoanele interesate că voi începe să mai postez din când în când pe blog.
Revenind, mă aflu în ultima noapte a şcolii de vară “Împreună pentru schimbare socială“, singura şcoală de vară din 2008 care într-adevăr pot spune că mi-a plăcut oarecum. Adică. într-un cuvânt, o adunătură de stereotipuri adunate din toate colţurile ţării, tineri în general, sub 26 de ani. Si totusi… ce e cel mai important lucru cand vine vorba de antreprenoriat social? Ca e constructiv, dezvolta anumite calitati, e inovativ si niciodata nu stii cand te poti trezi cu cea mai frumoasa “surpriza”. Am întâlnit tineri foarte tari, precum Razvan Crisan, Andreea Vasile, Corina Murafa (sper că am pus bine link-urile) şi nu în ultimul rând, domnul Mugur Ciumăgeanu (care din păcate nu are blog - rușine nenea Mugur :)) ). A fost o experienţă unică în felul ei care cel puţin m-a marcat. Şi nu zic asta din respect, ci ca o retrospectivă a tot ceea ce am experimentat timp de 5 zile.
Iar antreprenoriatul social…ce pot să spun în legătură cu el? E o metodă mai nouă de antreprenoriat bazată pe dezvoltare comunitară, inovație. Este o forță necesară progresului economic. Spre deosebire de antreprenoriatul clasic…a… mi-e somn. Continui mâine.
Cam atât pentru azi. Ne mai auzim ![]()
View this Post in: English Chinese(S) Chinese(T) French Arabic Dutch German Greek Italian Japanese Korean Portuguese Russian Spanish
No related posts.













Leave a Comment